Home » Știință » Fluctuațiile cuantice pot ”lovi” obiectele mari

Fluctuațiile cuantice pot ”lovi” obiectele mari

Fluctuațiile cuantice pot ”lovi” obiectele mari
Credit foto: Caltech/MIT/LIGO Lab
Publicat: 07.07.2020

Cercetătorii LIGo au aflat că fluctuațiile energiei cuantice pot duce la schimbarea modul în care sunt aliniate oglinzile unui observator.

Mecanica cuantică și fenomenele pe care aceasta le studiază sunt de obiecei limitate la domeniul particulelor subatomice, totuși, după cum au observat cercetătorii din cadrul experimentului LIGO, situația se poate schimba.

Oamenii de știință explică faptul că au măsurat modul în care fluctuațiile de energie cuantică au modificat aliniamentul unei dintre oglinzile observatoarelor folosite pentru studierea valurilor gravitaționale, notează Futurism.

O deplasare imperceptibilă ochiului liber

Într-un comunicat de presă cercetătorii LIGO explică faptul că deplasarea pe care au detectat-o este imperceptibilă cu ochiul liber și că au măsurat faptul că oglinda s-a deplasat zece zeptometri. Această distanță este mică, chiar extrem de mică și asta în comparație cu cel mai mic atom, cel de hidrogen.

Pentru a înțelege efectul pe care forțele cuantice l-au avut asupra acestei oglinzi, cercetătorii dau exemplul atomului de hidrogen și explică faptul deplasarea este pentru un atom de hidrogen ceea ce este un atom de hidrogen pentru noi.

În mod obișnuit am putea spune că această modificare nu reprezintă o schimbare radicală, totuși, dată fiind sensibilitatea instrumentelor necesare detectării valurilor gravitationale aceasta tinde să devină extrem de relevantă.

Cercetătorii au decis instalarea unui dispozitiv pe care l-au numit „quantum squeezer”, pentru a preveni viitoarele interferențe cuantice asupra instrumentelor științifice.

„Ceea ce este special cu privire la acest experiment este că am văzut efecte cuantice asupra unui lucru la fel de mare ca un om”, concluzionează Nergis Mavalvala, șef al Departamentului de Fizică al MIT.

Citește și:

Detectoarele de unde gravitaţionale ale LIGO vor primi o ”îmbunătăţire cuantică” care le va face mult mai eficiente

Experţii din cadrul LIGO au detectat un nou tip de unde gravitaţionale

Observatorul de unde gravitaţionale ”LIGO” poate să şi creeze unde, nu doar să le detecteze

Cercetătorii din cadrul LIGO au putut auzi, pentru prima dată, sunetele provocate de activitatea undelor gravitaţionale – VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce probleme de sănătate pot cauza microplasticele pe care le respirăm și le consumăm zilnic?
Ce probleme de sănătate pot cauza microplasticele pe care le respirăm și le consumăm zilnic?
Medicul-șef al SUA vrea avertismente privind riscul de cancer pe etichetele băuturilor alcoolice
Medicul-șef al SUA vrea avertismente privind riscul de cancer pe etichetele băuturilor alcoolice
Anul 2025 ar putea aduce lumii vaccinul împotriva cancerului
Anul 2025 ar putea aduce lumii vaccinul împotriva cancerului
Microsoft plănuiește să investească 80 miliarde de dolari pentru inteligența artificială în 2025
Microsoft plănuiește să investească 80 miliarde de dolari pentru inteligența artificială în 2025
Cum au transformat dronele războiul din Ucraina?
Cum au transformat dronele războiul din Ucraina?
Cum se transformă cumpărăturile de haine second-hand într-o experiență urată
Cum se transformă cumpărăturile de haine second-hand într-o experiență urată
Un studiu mondial pe 30.000 de oameni încearcă să afle ce ne face cu adevărat fericiți
Un studiu mondial pe 30.000 de oameni încearcă să afle ce ne face cu adevărat fericiți
Cum sunt afectate balenele de poluarea fonică?
Cum sunt afectate balenele de poluarea fonică?
William Phelps Eno, părintele siguranței rutiere
William Phelps Eno, părintele siguranței rutiere
Shah Rukh Khan, Regele Khan, al patrulea cel mai bogat actor din lume. Mai bogat în 2024 decât Tom Cruise și George Clooney
Shah Rukh Khan, Regele Khan, al patrulea cel mai bogat actor din lume. Mai bogat în 2024 decât Tom Cruise și George Clooney
Dennis Miller, între umor și politică. „Nu am credibilitate. Sunt comediant”
Dennis Miller, între umor și politică. „Nu am credibilitate. Sunt comediant”
Este sau nu bine să ne spălăm părul mai rar? Ce spun specialiștii
Este sau nu bine să ne spălăm părul mai rar? Ce spun specialiștii
Test în premieră mondială: Marea Britanie folosește AI pentru a depista pacienții cu diabet tip 2
Test în premieră mondială: Marea Britanie folosește AI pentru a depista pacienții cu diabet tip 2
Soarele a început anul 2025 cu o explozie de proporții! Cât de puternică a fost?
Soarele a început anul 2025 cu o explozie de proporții! Cât de puternică a fost?
Cât a fost de acord Apple să plătească în urma acuzațiilor că și-a ascultat pe ascuns utilizatorii?
Cât a fost de acord Apple să plătească în urma acuzațiilor că și-a ascultat pe ascuns utilizatorii?
Ce temperaturi aduce începutul de an? Prognoza actualizată de la ANM
Ce temperaturi aduce începutul de an? Prognoza actualizată de la ANM
Cea mai aglomerată zi din istoria Salvamont România
Cea mai aglomerată zi din istoria Salvamont România
Fiul unui ţăran analfabet, una dintre cele mai strălucite minţi ştiinţifice din toate timpurile
Fiul unui ţăran analfabet, una dintre cele mai strălucite minţi ştiinţifice din toate timpurile